marți, 21 aprilie 2015

CALEA DE MIJLOC




Eforturile prelungite de concentrare pot duce la rezultate negative. Dacă cerem creierului prea mult efort provocăm o sarcină electrică prea mare care, de fapt anihilează procesul gândirii.  Deci, să nu ne supraestimăm ci să urmăm o cale de mijloc. Această „cale de mijloc” este un modus vivendi în Orient. Nu trebuie să fim nici prea buni, nici prea răi, nici servili faţă de părerile altora. Trebuie urmat bunul simţ  şi calea de mijloc în toate acţiunile pe care le întreprindem.
Este imperios necesar să urmăm calea Toleranţei pentru a ne bucura de respect.
În Orient, preoţii învaţă judo şi alte tehnici de luptă, nu pentru că ar fi violenţi ci pentru a învăţa să-şi stăpânească corpul şi spiritul. În judo, de exemplu, nu te foloseşti de forţa proprie ci de forţa partenerului. E bine să folosim principiile judo-ului, forţa opoziţiei, pănă ne depăşim problemele.să nu ne obosim şi extenuăm căutând să rezolvăm o problemă ci să  ne gândim la acea problemă şi să nu o eludăm. Să nu ne temem să abordăm problemele neplăcute ci să ne străduim să le rezolvăm cu puterea minţii noastre.
„Noaptea e un sfetnic bun” este un dicton foarte adevărat. Dacă ne gândim la o problemă înainte de a dormi, ea va trece asupra „supra-eului” nostru sau măcar asupra subconştientului nostru, care au cunoştinţe infinit mult mai largi şi care vor transmite conştientului modalitatea de rezolvare a problemei.
Mulţi oameni cred că pentru a fi un bun creştin trebuie neapărat să fii sărac şi să ai o mină sumbră şi severă. Bucuria este o virtute cardinală. Adevărata religie este veselă, ea ne promite viaţa eternă, că moartea nu trebuie să ne sperie, că după moarte ne vom întâlni cu cei dragi, că vom cunoaşte fericirea. Singurul lucru care contează este să crezi în Dumnezeu. Numai credinţa contează.
Toţi părinţii au putut constata că e mult mai uşor să-ţi educi copiii cu bunătate şi nu cu ameninţări şi violenţă. Bunătatea trebuie însoţită de disciplină, dar nu o disciplină dură sau sadică ci una flexibilă.
Să îi iertăm pe ceilalţi şi să le iertăm greşelile. A le pomeni mereu greşelile nu este decât un mod de a ni-i îndepărta şi de a-i obosi. Fiecare om poate fi salvat oricât de mari i-ar fi păcatele. Dumnezeu nu refuză iertarea păcătosului, deci, să nu o refuzăm nici noi.
Memoria Akasha ne arată că poporul evreu este o rasă care, într-o altă existenţă a fost incapabil de progres. El făcea tot ceea ce era interzis, se consacra doar plăcerilor inferioare ale cărnii. Aceşti oameni nu au fost distruşi de către Bunul Dumnezeu ci au fost aleşi şi au  primit o nouă şansă. Oricine face afaceri cu evreii, chiar şi acum, îşi dă seama că aceştia au cunoştinţe superioare, care-i deosebesc de alţi oameni. Ei le provoacă oamenilor un soi de teamă iar când unui om îi este teamă, el persecută. Evreii aparţin unei rase foarte vechi şi sunt persecutaţi fiindcă trebuie să-şi construiască o viaţă nouă.
Calea pe care trebuie să o urmăm este iubirea de Dumnezeu şi bucuria în credinţă.

Sursa: T. LOBSANG RAMPA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu