luni, 20 aprilie 2015

DESPRE MAGNETIZAREA OBIECTELOR


Magnetismul sau fluidul vital al omului poate servi nu numai pentru a magnetiza sau a vindeca pe alţi oameni, ci şi pentru a impregna în acelaşi fel obiectele fizice. De fapt, orice obiect care a stat în contact imediat cu un individ va absorbi magnetismul acestuia şi prin urmare va tinde să reproducă în persoana care îl poartă sentimentele sau gîndurile de care e pătruns. Acest lucru explică, natural, cel puţin în parte, acţiunea talismanelor, a farmecelor şi a relicvelor, precum şi a sentimentelor de devoţiune şi de religios respect care transpiră adesea din zidurile bisericilor şi ale catedralelor noastre, în care fiecare piatră, adevărat talisman încărcat de veneraţia şi cuvioşia constructorului, a fost consacrată de către un episcop şi întărită de formele-gîndiri devoţionale emise mii de ani de generaţii succesive.
Procesul e continuu în lucru, deşi puţine persoane îşi dau seama de el. Astfel, de pildă, alimentele tind să absoarbă magnetismul persoanelor care le ating sau care se apropie de ele; de aici, regulile severe pe care le aplică hinduşii, care evită să mănînce în prezenţa unei persoane care aparţine unei caste inferioare sau să consume alimente care au stat sub influenţa magnetismului lor. Pentru ocultist, puritatea magnetică e tot atît de importantă ca şi curăţenia fizică. Alimente cum sînt pîinea şi aluaturile sînt deosebit de susceptibile să absoarbă magnetismul persoanei care le pregăteşte, deoarece magnetismul se scurge cu mai multă putere prin mîini. Acţiunea focului, în timpul coacerii, suprimă din fericire cea mai mare parte din varietăţile de magnetism fizic. Unii ocultişti, pentru a împiedica pe cît e cu putinţă orice amestec magnetic, ţin să întrebuinţeze la masă numai tacîmurile lor proprii şi nu îngăduie să li se taie părul de către o persoană al cărei magnetism nu a primit aprobarea lor. Capul e desigur regiunea corpului asupra căreia magnetismul altuia ar avea cea mai rea influenţă.
Cărţile, mai ales cele din bibliotecile publice, tind să se încarce cu tot felul de magnetisme.
Pietrele preţioase, care reprezintă ceea ce regnul mineral a creat mai desăvîrşit, sînt foarte susceptibile să primească şi să reţină impresiile. Multe bijuterii sînt saturate de sentimente de invidie sau de poftă şi, mai ales unele celebre giuvaiere istorice, sînt impregnate de emanaţii fizice, unele dintre ele provenind din crimele săvîrşite pentru a le cîştiga. Bijuteriile de acest fel păstrează asemenea impresii timp de mii de ani atît de bine, încît psihomctrii văd în jurul lor tablouri nespus de groaznice. Pentru acest motiv, cea mai mare parte a ocultiştilor nu recomandă, ca regulă generală, purtarea bijuteriilor.
Dimpotrivă, gemele pot fi rezervoare de influenţă bună şi de dorit. Astfel, pietrele gnostice întrebuinţate acum două mii de ani în timpul ceremoniilor de iniţiere îşi păstrează şi azi puterea magnetică eficace. Cîţiva scarabei egipteni au păstrat-o de asemenea, deşi sînt mult mai vechi decît gemele gnostice.
Banii - monedele sau hîrtiile - sînt adeseori încărcaţi cu magnetism extrem de neplăcut; ei nu numai că absorb cele mai diferite feluri de magnetism, ci, mai mult, sînt înconjuraţi şi cu gînduri şi sentimente ale persoanelor care i-au mînuit. Tulburarea şi iritarea pe care le produc în corpurile astrale şi mentale au fost asemănate cu efectele pe care le produce bombardarea emanaţiilor de radiu asupra corpului fizic. Monedele de cupru şi de bronz, ca şi hîrtiile vechi şi murdare, prezintă cele mai mari inconveniente. Nichelul păstrează influenţele periculoase mai puţin decît cuprul, iar argintul şi aurul şi mai puţin decît acesta.
Mai cităm şi exemplul hainelor de pat, pentru a arăta felul cum obiectele fizice absorb şi răspîndesc influenţele magnetice. Multe persoane au observat că visurile penibile pe care le aveau erau datorate deseori întrebuinţării unei perne care a servit unei persoane deloc recomandabile. Dacă cineva întrebuinţează lîna, fie ca pătură, fie ca veşmînt, să nu o pună direct pe piele, deoarece ea e saturată de influenţe animale.
Pentru a alcătui metodic un talisman, trebuie ca obiectul să fie mai întîi debarasat de materia eterică pe care o are, trecîndu-l printr-o peliculă de materie eterică special construită printr-un efort de voinţă. Vechea materie sau vechiul magnetism dispărînd în acest fel, eterul aflat în atmosferă îi ia locul, deoarece există o presiune eterică corespunzătoare presiunii atmosferice, însă infinit mai puternică.
În acelaşi fel se lucrează şi pentru materiile astrală şi mentală; obiectul devine atunci, ca să spunem aşa, o foaie albă pe care se poate scrie orice, după dorinţă. Operatorul, punînd mîna dreaptă asupra obiectului, se umple de calităţile speciale pe care doreşte să le dea talismanului, cu voinţa de a i le comunica. Un ocultist cu experienţă poate face toate acestea aproape instantaneu, printr-un puternic efort de voinţă; altora le trebuie un timp mai îndelungat.
În felul acesta se procedează cînd e vorba de un talisman general. Un talisman adaptat e un talisman alcătuit în mod special pentru a corespunde anumitor trebuinţe ale unei anumite persoane; cum ar fi o reţetă individuală faţă de un tonic general. Un talisman însufleţit e sortit să rămînă timp de veacuri focar de radiaţii. Sînt două varietăţi. În cea dintîi, talismanul primeşte o frîntură dintr-un mineral superior, care emite necontenit un curent de particule. Acestea absorb energia cu care e încărcat talismanul; rolul de distribuitor revine în acest caz mineralului; de aici o mare economie de energie.
În a doua varietate, ingredientele sînt aşezate în aşa fel încît talismanul devine un mijloc de manifestare pentru anumite categorii de spirite ale naturii; acestea aduc puterea necesară împrăştierii influenţei talismanului. Asemenea talismane pot dura mii de ani; ele sînt bucuria spiritelor naturii şi cel mai mare bun al oricărei persoane care se apropie de centrele magnetice create de ele.
Talismanul legat e magnetizat în aşa fel încît să fie păstrat în legătură strînsă cu autorul său şi să devină un fel de avanpost al conştiinţei sale. Datorită acestei legături, purtătorul talismanului poate cere ajutorul autorului său care, din partea sa, poate trimite purtătorului un curent de influenţă. Un talisman de acest fel ar înlesni ceea ce scientiştii creştini numesc “tratamentul prin absenţă”.
În unele cazuri, foarte rare, un talisman fizic poate fi legat de corpul cauzal al unui adept, cum au fost talismanele îngropate acum 19 secole în diferite părţi de către Apollonius din Tyana, cu scopul ca forţa pe care ele o radiază să poată pregăti aceste localităţi pentru a deveni în viitor centrele unor mari evenimente. Unele din aceste centre au fost întrebuinţate; altele vor fi în curînd şi vor sluji cu ocazia apropiatei veniri a lui Hristos.
Altare însemnate sînt ridicate de obicei în locul unde a trăit un anumit sfint, unde s-a petrecut un eveniment considerabil, ca o Iniţiere, unde odihnesc rămăşiţele pămînteşti ale unui mare personaj. În toate aceste cazuri a fost creat un centru de influenţă magnetică puternică, ce va mai dura încă mii de ani. Admiţînd chiar că “relicva” nu are nici o acţiune sau chiar că e falsă, sentimentele de devoţiune care de veacuri i-au fost hărăzite de nenumăraţii vizitatori ar face din această localitate un centru activ de radiere binefăcătoare. Influenţa suferită de vizitatori şi pelerini în toate aceste locuri e fără îndoială cît se poate de benefică.
După cum am arătat, pietrele preţioase sînt în mod natural capabile să devină talismane sau amulete. Fructul rudraksha, din care indienii îşi fac adesea coliere, se pretează foarte bine la magnetizare şi înlesneşte gîndirca spirituală sau meditaţia, căci îndepărtează influenţele tulburătoare. Mărgelele făcute din planta numită tulsi sînt un alt exemplu de acest fel, deşi influenţa care se degajă din ele are un caracter ceva mai deosebit. O categorie de talismane interesante este aceea a obiectelor puternic mirositoare. Gumele din care se face lămîia, de exemplu, pot fi alese printre cele care favorizează gîndirea spirituală şi cucernică. E cu putinţă şi combinarea unor ingrediente care au proprietăţi contrare, cum făceau uneori vrăjitoarele medievale.
Un ocultist experimentat nu uită niciodată să comunice influenţe binefăcătoare tuturor obiectelor care trec din mîinile sale în ale altora, cum sînt scrisorile, cărţile sau darurile. Printr-un efort de voinţă el poate chiar încărca o scrisoare dactilografiată, obţinînd un efect mai mare decît ar face-o în mod inconştient cineva care nu e familiarizat cu aceste adevăruri, scriind-o cu mîna.
Cu o simplă mişcare a mîinîi, însoţită de un gînd energic, un ocultist instruit poate demagnetiza instantaneu hrana, îmbrăcămintea, aşternutul, încăperile ele. O asemenea demagnetizare înlătură numai magnetismul care a fost imprimat din afară şi nu atinge magnetismul înnăscut al obiectelor, cum sînt de pildă vibraţiile neplăcute inerente cărnii moarte, pe care nici fierberea nu le poate distruge.
Pentru a înlesni demagnetizarea camerelor etc, se pot arde anumite pastile sau tămîie sau se poate stropi cu apă, tămîia şi apa fiind mai întîi trecuie prin procesul recomandat pentru fabricarea talismanelor.
Trebuie să ne mai amintim că materia fizică din om găsindu-se în contact strîns cu materiile astrală şi mentală, caracterul dens şi grosolan al vehiculului fizic implică o stare corespunzătoare în celelalte vehicule; de aici marea importanţă, pentru ocultist, a curăţeniei fizice precum şi a celei magnetice sau eterice.
Aghiasma folosită în unele biserici creştine oferă un exemplu izbitor de magnetizare, apa încărcîndu-se foarte uşor cu magnetism. Instrucţiunile ritualului roman arată cu precizie că preotul trebuie mai întîi să “exorcizeze” (descînte) sarea şi apa, adică să le purifice de toate influenţele rele, apoi, făcînd semnul crucii, să “binecuvînteze” elementele, adică să le treacă propriul său magnetism, cu intenţia de a goni toate sentimentele şi gîndurile rele.
E interesant de reţinut că sarea conţine clor, element trecut prin foc; de aceea combinaţia apei, marele dizolvant, cu focul, marele mistuitor, reprezintă factorul purificator în cel mai înalt grad.
Idei cu totul asemănătoare se regăsesc în alte ceremonii ale Bisericii creştine, cum e botezul, cînd apa e binecuvîntată şi semnul crucii e făcut peste ea; sfinţirile de biserici şi de cimitire, ale vaselor de slujit, ale podoabelor preoţeşti, ale clopotelor şi tămîiei; în sfîrşit, Confirmarea, sfinţirea preoţilor şi consacrarea episcopilor.
În Cuminecătură, vinul exercită o foarte puternică influenţă asupra nivelurilor astrale superioare, în timp ce apa dă naştere la vibraţii eterice.
La botez, în Biserica liberală catolică, preotul face semnul crucii pe fruntea, gîtul, inima şi plexul solar al copilului. Aceasta îi deschide chakrele eterice atît de mult, încît aproape că ajung de mărimea unei monede, apoi încep să strălucească şi să se învîrtească la fel cu ale adulţilor.
Mai mult, apa atingînd fruntea, face să vibreze cu violenţă materia eterică, stimulează creierul şi, prin corpul pituitar, afectează corpul astral, apoi, prin acesta, corpul mental.
Mai tîrziu, prin ungerea cu sfîntul mir în creştetul capului, preotul transformă chakra respectivă într-un fel de sită care elimină influenţele, sentimentele sau particulele grosolane, în timp ce printr-un efort de voinţă el închide cele patru centre pe care le-a deschis.
La Confirmare, efectul produs asupra principiului atomic se reflectă în Dublul Eteric.
La sfinţirea unui preot, rezultatul căutat e de a deschide comunicarea între principiile superioare şi creierul fizic. Binecuvîntarea inundă creierul eteric; ea este sortită să se ridice prin corpul pituitar, punctul în care corpul dens fizic, cel eteric şi cel astral se întîlnesc cel mai aproape.
Ungerea capului unui episcop cu sfintul mir e destinată să influenţeze Brahmarandra chakra în aşa fel încît, încetînd de a mai prezenta concavitatca rotunjită în mod obişnuit, ea formează un fel de con ieşit în afară, cum se observă la multe statui care-l reprezintă pe Buddha.
Sfinţirea clericilor are ca scop mai ales influenţa asupra corpului eteric, aceea a uşierilor asupra astralului, aceea a cititorilor sau lectorilor asupra mentalului şi, în fine, aceea a exorciştilor asupra corpului cauzal. Prin sfinţirea sa, exorcistul primeşte un dar care îi permite să-şi exercite mai puternic facultatea de vindecare.
Se pare că într-o vreme a existat obiceiul - origine a metodei romane actuale de a unge organele de simţ - de a pecetlui toate chakrele din corpul unui muribund, pentru a împiedica entităţile astrale de a-si însuşi corpul mortului şi de a se servi de el în scopuri de magie neagră.
Multe afecţiuni nervoase ar putea fi atenuate fără îndoială prin ungerea cu ulei sfinţit; bolile eterice ar putea fi de asemenea vindecate cu ajutorul “Ungerii”.
În sceptrul episcopal, la capătul în care sînt aşezate giuvaierurile sfinţite, energia eterică ce radiază din ele este extraordinară şi atît de accentuată, încît n-ar fi de mirare dacă atingerea lor ar produce vindecări fizice.
În Evul Mediu, alchimiştii întrebuinţau metode asemănătoare, cu săbii sau droguri magnetizate etc. În Misterele Vechi, Ursul era un instrument puternic magnetizat care se punea pe şira spinării candidatului, comunicîndu-i în acest fel o parte din magnetismul cu care era încărcat.

Sursa: Arthur E. Powell- Dublul Eteric si Fenomenele Conexe













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu