luni, 20 aprilie 2015

DESPRE MOARTE



 Pierderea unei persoane iubite este şocantă pentru fiecare dintre noi. Dacă vom învăţa să privim moartea în mod corect vom afla că ea nu este tristă şi nu este motiv de lamentaţii.
 La aflarea veştii decesului unei persoane apropiate inima începe să bată puternic, glandele lacrimale funcţionează în mod excesiv şi se declanşează tensiuni interne. Culorile puternice devin deranjante şi cerul senin ni se va părea sumbru.
  Pe plan terestru moartea este o simplă funcţie fiziologică, normală. Pe plan astral suntem însă deprimaţi din cauza limitelor ce ni le ridică corpul fizic de a încerca să-l primim pe cel care tocmai s-a ridicat la Marea Viaţă, la cea fericită.
  Suferim şi atunci când cineva drag pleacă într-o ţară îndepărtată dar totuşi ne rămâne consolarea că îi putem scrie sau putem vorbi la telefon. Când e vorba de moarte aceste mijloace ne lipsesc şi durerea este foarte acută.
 Savanţii lucrează să pună la punct un instrument care ne va permite să comunicăm cu cei cărora le zicem „spirite descărnate”. Dar, înainte de a putea intra în legătură cu cei care au trecut dincolo, îi putem ajuta.
 Se ştie că creierul uman poate trăi doar câteva minute după ce a fost privat de oxigen. Deci, creierul este una dintre primele părţi ale corpului care „moare”. După moartea creierului, pe rând intră în starea de moarte şi celelalte organe care în mod normal sunt coordonate de creier. Urmează mici pocnituri, zgomote, tresăriri ale muşchilor.
  După circa trei zile, corpul astral a părăsit corpul fizic. Coarda de Argint se descompune, ca un cordon ombilical tăiat. Corpul astral nu mai are legătură cu cel fizic care a început deja să se descompună.
 Ce simte persoana care a trecut în moarte ?
 După ce inima încetează să mai bată, corpul mai este strănbătut de furnicături şi treptat se răceşte. Un clarvăzător poate observa o umbră ca o brumă argintie care se retrage sub cel mort. În timpul celor trei zile care urmează, coarda de argint se înegreşte la locul în care intră în corpul fizic, devine ca un praf negru în jurul acelui punct. În fine, forma astrală este eliberată pentru a-şi duce viaţa în astral. Mai întâi însă îşi contemplă trupul pe care l-a locuit. Uneori corpul astral conduce corpul la cimitir şi asistă la înmormântare. Nu încearcă nici un regret dar dacă moartea survine pe neaşteptată şi forma astrală nu este pregătită, aceasta poate cunoaşte o formă de şoc, se roteşte ca o sfoară pe care o roteşte un copil care apoi o scapă şi coarda de argint, care nu mai este argintată, se ridică şi se pregăteşte de a doua moarte, fără dureri.
   Înainte de a doua moarte, entitatea trebuie să se întoarcă în Sala Memoriei pentru a-şi vedea întreaga viaţă. Entitatea nu se judecă singură ci are judecători. Lipsită de vanităţi, titluri, onoruri, orgolii, bani, etc., îşi dă seama că toate acestea au fost deşarte.
  După ce a fost în Sala Memoriei trece în altă „lume” care pare mai bună. Nu este infernul. Nu există infern decât pe pământ !
  Se ştie că în Orient, marii maeştri îşi disimulează numele adevărat, pentru că numele au o mare putere şi dacă oricine ar putea emite vibraţiile exacte ale acestui nume, fiinţa ar fi irezistibil atrasă şi constrânsă să privească spre Terra. Mulţi maeştri adoptă un pseudonim, un nume a cărui pronunţare să fie foarte diferită de numele real pentru a nu putea fi chemat şi sustras de la munca pe care o face în acel moment. Se ştie că cuvintele sunt forme de vibraţie, de armonie şi au mare putere proprie.
  În unele regiuni din Orient şi chiar în Occident, Dumnezeu este numit „Cel al cărui nume nu trebuie să fie pronunţat”, pentru că dacă toată lumea s-ar apuca să-L cheme pe Dumnezeu, El n-ar mai şti unde să-Şi intoarcă capul (speculaţie).
 Dacă îi plângem mult pe cei plecaţi le provocăm suferinţe fiindcă ei se simt atraşi spre Terra (ei se simt ca nişte oameni care au căzut în apă îmbrăcaţi şi se simt traşi la fund de greutatea hainelor).
 Se ştie cât de mare este puterea vibraţiilor. Un regiment de soldaţi care traversează cadenţat un pod pot provoca dărâmarea unui acestuia care în mod normal poate suporta convoaie puternice de maşini, trenuri, etc. Un violonist cântând câteva secunde aceeaşi notă poate provoca spargerea unui pahar de cristal. Referitor la om, dacă putem pronunţa cuvintele : „OM MANI PADME HUM” într-un anumit fel şi să le repetăm câteva minute, putem declanşa o vibraţie de o forţă fantastică.
  Deci, să ne amintim cât de mare este puterea cuvintelor, a numelor, şi să nu-i strigăm pe cei plecaţi din viaţă. Numele lor nu trebuie pronunţat cu durere pentru a nu le provoca suferinţe. Nu avem acest drept.
  Uneori o mare durere ne provoacă o paralizie a simţurilor. Aceasta poate fi o binefacere şi pentru cel care a plecat şi pentru cei care au rămas să conştientizeze lucid pierderea.
  Dacă studiem cu atenţie acest curs şi învăţăm să aplicăm cale studiate, vom avea posibilitatea de a intra în contact cu cei de dincolo prin clarviziune, telepatie sau prin „scriere automatică”.
  În acest caz, trebuie să ne controlăm imaginaţia ca mesajul scris subconştient să nu emane din interiorul nostru.

Sursa: T. LOBSANG RAMPA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu