marți, 28 aprilie 2015

TAINA CĂSĂTORIEI





       Să aprofundăm acum semnificaţia cuvântului “a se cunoaşte”. Citiţi în Biblie că Adam a cunoscut-o pe Eva şi s-a născut Cain… el nu o cunoştea înainte? Abraham a cunoscut-o pe Sarah şi s-a născut Isaac… Cunoaşterea subînţelege un contact. E o apropierea a doi poli care vor să se topească sau, dacă vreţi, să se guşte unul pe altul. Da, ce fac copiii când sunt mici? Ei iau tot ce le cade în mână şi duc la gură. Astfel învaţă ei să cunoască lucrurile. Pentru copil, organul cunoaşterii nu este creierul, ci gura: el vrea să guşte totul. Iar pentru a cunoaşte un miros, un sunet, o imagine sau un gând, ce faceţi? Le lăsaţi să pătrundă în nasul vostru, sau în urechile voastre sau în ochii voştri sau în capul vostru. Deci, cunoaşterea nu e nimic altceva decât a lăsa să penetreze într-un organ al corpului nostru obiectul pe care vrem să-l cunoaştem. Şi pentru naşterea copiilor, e aceeaşi lege. Cunoaşterea se realizează prin penetrare: ceva ne penetrează pentru a fuziona cu noi.
În această fuziune cu un obiect sau cu o fiinţă, noi vibrăm în armonie, la aceeaşi lungime de undă cu el. Să presupunem că avem două diapazoane cu braţele de aceeaşi lungime… Când faceţi să vibreze pe unul, celălalt va răspunde pentru că vibrează pe aceeaşi lungime de undă. Deci, pentru a ne cunoaşte, pentru a cunoaşte acea fiinţă divină care e înlăuntrul nostru trebuie să ajungem să vibrăm pe aceeaşi lungime de undă cu ea. Numai aceasta e condiţia de a o cunoaşte.
Să reluăm acum simbolul şarpelui care îşi înghite coada. El îşi înghite coada, adică uneşte cei doi poli masculin şi feminin pentru că vrea să se cunoască… Dar să presupunem că şarpele e foarte lung: cinci sute, o mie, două mii de metri… Într-o zi, plimbându-se, el găseşte o coadă jos, se întreabă ce este şi o muşcă… Şi iată că descoperă că e propria sa coadă! Ca şi puii de pisică: ei se joacă cu coada lor şi când o muşcă scot sunete ascuţite, au înţeles că e a lor! Omul e o fiinţă a cărui realitate depăşeşte cu mult aparenţa sa fizică: ceea ce se plimbă aici pe pământ, e coada sa… iar capul, unde e capul său?… Cât timp cei doi poli – capul şi coada – vor fi separaţi în el, el se va mulţumi să se târască.
Coada trebuie să găsească capul şi să se unească cu el; coada, eu-l inferior, trebuie să se unească cu capul, Eu-l superior, care e în înalt, în cer. În acel moment contactul e realizat, şi se face o circulaţie de energii armonioase, constante. În om, acest şarpe se găseşte în coloana vertebrală, e şarpele Kundalini, care odată trezit se ridică în lungul coloanei vertebrale. Când cei doi poli sunt în fine reuniţi, adică când Kundalini, de jos, se uneşte cu spiritul universal, Shiva, omul se cunoaşte, e în plenitudine.
“Cunoaşte-te pe tine însuţi”. “Tine însuţi”, nu e coada care mişcă aici în planul fizic, ci e capul, spiritul care este în înalt. Adevărata căsătorie este adevărata cunoaştere. Dar omul nu a realizat încă această căsătorie în el însuşi; el o realizează numai în afara lui: peste tot el face branşamente, legături, plasează circuite în uzine, în administraţie, în politică, în economie, peste tot, cu excepţia forului său interior. Acolo, nu mai ştie să branşeze nimic, de aceea se simte incomplet.
Cea mai mare realizare la care fiinţa umană poate să aspire este de a uni eu-l inferior cu Eu-l superior, coada cu capul. Evident, coada posedă câteva calităţi, ea are cel puţin forţa de a se mişca. Dar capul posedă multe altele în plus: ochii, urechile, gura, creierul. Deci, dacă vom putea să ne unim cu Eu-l nostru superior care are facultăţi atât de dezvoltate, vom cunoaşte tot ceea ce el cunoaşte, vom vedea tot ceea ce el vede şi vom auzi tot ceea ce el aude, şi vom fi perfecţi. Dar atât timp cât suntem separaţi, cât timp suntem doar o coadă care se mişcă, suntem privaţi de aceste bogăţii.
Trebuie să unim coada cu capul… Trebuie să “alăturăm cele două capete”. De secole, Iniţiaţii au lansat această formulă în lume, dar oamenii i-au pierdut sensul; ei o folosesc numai pentru partea materială, şi, la sfârşitul lunii, când banii încep să lipsească, ei spun: “Nu reuşesc să alătur cele două capete”. În realitate aceste două capete sunt coada şi capul şarpelui. A alătura cele două capete înseamnă a ajunge să dezvoltăm succesiv toate ceakrele, de la ceakra Mulhadhara de jos până la ceakra Sahasrara de sus, pentru a face unitatea. Cât timp nu vom reuşi să alăturăm cele două capete, vom fi în mizerie şi în privaţiuni. Ei da, e adevărat şi în planul spiritual ca şi în planul fizic.
Toate puterile creaţiei se găsesc în căsătorie. Aţi văzut vreun bărbat sau o femeie care au adus singuri un copil pe lume? Nu, pentru aceasta trebuie să fie doi. De aceea toţi care nu se căsătoresc cu Cerul nu vor putea niciodată deveni creatori, ei vor rămâne celibatari. Trebuie să ne căsătorim, dar cu Cerul pentru a avea mulţi copii. Se spune în Geneză: “Creşteţi şi vă înmulţiţi!” Dar oamenii nu au înţeles această prescripţie decât în plan fizic. Fiecare comandament are cel puţin trei interpretări, dar oamenii se mulţumesc să înţeleagă lucrurile în plan fizic, şi aici este greşeala: de a nu vrea să meargă mai departe. Trebuie să creştem şi să ne multiplicăm, da, dar în lumea gândurilor şi sentimentelor, pentru a popula zi şi noapte pământul cu mici creaturi luminoase şi înnaripate care vor merge să influenţeze lumea întreagă pentru realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu…
Trebuie să ne gândim la căsătorie, dar în înalt. Iată noua înţelegere, noua filozofie.
Dacă dimineaţa mergem să vedem răsăritul soarelui, este pentru că soarele e un centru, centrul sistemului nostru solar, şi privindu-l, noi ne îndreptăm spre propriul nostru centru. Eu-l nostru, adevăratul Eu, nu locuieşte aici; el e foarte departe în afara corpului nostru, el locuieşte în soare. Dar el are legături cu micul eu iluzoriu, aici, pe pământ, şi de fiecare dată când reuşim să stabilim conştient comunicaţia între cele două eu-ri, micul eu e atras în soare, şi acolo trăieşte în bucurie, în lumină. De aceea, amintiţi-vă, v-am dat anumite exerciţii de făcut la răsăritul soarelui. Vă imaginaţi, de exemplu, că sunteţi în soare şi că de acolo sus vă vedeţi aici pe pământ şi vă zâmbiţi, vă spuneţi: “Deci, bătrâne, eşti acolo, dacă ai şti ce bine e aici!” Astfel, o legătură se formează între eu-l vostru inferior şi Eu-l superior, restabiliţi legătura cu voi înşivă, vă regăsiţi. Dacă faceţi acest exerciţiu ani de zile, veţi ajunge să căpătaţi calităţile Eu-lui vostru superior. Şi cum Eu-l vostru superior este nemuritor, el cunoaşte întraga istorie a lumii şi v-o poate comunica. Cum el este liber, vă va da puterile sale. Cum el e plonjat într-un ocean de fericire, vă va da o fericire indescriptibilă.
Când bărbaţii şi femeile se unesc, ei simt o bucurie imensă, dar nu ştiu ce semnifică această bucurie. Ori, tocmai, această bucurie e manifestarea adevărului acestei metode: “a uni cele două capete”! Când omul a ajuns să unească cele două capete el a reuşit să se regăsească şi este în plenitudine. E aceeaşi bucurie, aceeaşi dilatare care îl învăluie, dar de o natură mult mai subtilă. Acestea sunt extazele de care vorbesc toţi sfinţii, yoghinii şi Iniţiaţii care au reuşit să se regăsească.
Deci, iată, în câteva cuvinte, v-am prezentat taina căsătoriei. Trebuie să vă căsătoriţi, dar nu numai cu creaturi exterioare vouă, pentru că în exterior vă pierde energiile. Trebuie să vă căsătoriţi cu voi înşivă, pentru ca toate energiile voastre să se multiplice.  

Sursa:  OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu