Să
aprofundăm acum semnificaţia cuvântului “a se cunoaşte”. Citiţi în Biblie că Adam a cunoscut-o pe Eva
şi s-a născut Cain… el nu o cunoştea înainte? Abraham a cunoscut-o pe Sarah şi s-a născut Isaac… Cunoaşterea
subînţelege un contact. E o apropierea a doi poli care vor să se
topească sau, dacă vreţi, să se guşte unul pe altul. Da, ce fac copiii când
sunt mici? Ei iau tot ce le cade în mână şi duc la gură. Astfel învaţă ei să cunoască
lucrurile. Pentru copil, organul cunoaşterii nu este creierul, ci gura: el vrea
să guşte totul. Iar pentru a cunoaşte
un miros, un sunet, o imagine sau un gând, ce faceţi? Le lăsaţi să pătrundă în
nasul vostru, sau în urechile voastre sau în ochii voştri sau în capul vostru.
Deci, cunoaşterea nu e nimic altceva
decât a lăsa să penetreze într-un organ al corpului nostru obiectul pe care
vrem să-l cunoaştem. Şi pentru naşterea copiilor, e aceeaşi lege.
Cunoaşterea se realizează prin penetrare: ceva ne penetrează pentru a fuziona
cu noi.
În această fuziune cu un obiect sau cu o fiinţă, noi
vibrăm în armonie, la aceeaşi lungime de undă cu el. Să presupunem că avem două
diapazoane cu braţele de aceeaşi lungime… Când faceţi să vibreze pe unul,
celălalt va răspunde pentru că vibrează pe aceeaşi lungime de undă. Deci,
pentru a ne cunoaşte, pentru a cunoaşte acea fiinţă divină care e înlăuntrul
nostru trebuie să ajungem să vibrăm pe aceeaşi lungime de undă cu ea. Numai
aceasta e condiţia de a o cunoaşte.
Să reluăm acum simbolul şarpelui care îşi înghite
coada. El îşi înghite coada, adică uneşte cei doi poli masculin şi feminin
pentru că vrea să se cunoască… Dar să presupunem că şarpele e foarte lung:
cinci sute, o mie, două mii de metri… Într-o zi, plimbându-se, el găseşte o
coadă jos, se întreabă ce este şi o muşcă… Şi iată că descoperă că e propria sa
coadă! Ca şi puii de pisică: ei se joacă cu coada lor şi când o muşcă scot
sunete ascuţite, au înţeles că e a lor! Omul e o fiinţă a cărui realitate
depăşeşte cu mult aparenţa sa fizică: ceea ce se plimbă aici pe pământ, e coada
sa… iar capul, unde e capul său?… Cât timp cei doi poli – capul şi coada – vor
fi separaţi în el, el se va mulţumi să se târască.
Coada trebuie să găsească capul şi să se unească cu
el; coada, eu-l inferior, trebuie să se unească cu capul, Eu-l superior, care e
în înalt, în cer. În acel moment contactul e realizat, şi se face o circulaţie
de energii armonioase, constante. În om, acest şarpe se găseşte în coloana
vertebrală, e şarpele Kundalini, care odată trezit se ridică în lungul coloanei
vertebrale. Când cei doi poli sunt în fine reuniţi, adică când Kundalini, de
jos, se uneşte cu spiritul universal, Shiva, omul se cunoaşte, e în
plenitudine.
“Cunoaşte-te pe tine însuţi”.
“Tine însuţi”, nu e coada care mişcă aici în planul fizic, ci e capul, spiritul
care este în înalt. Adevărata căsătorie este adevărata cunoaştere. Dar omul nu
a realizat încă această căsătorie în el însuşi; el o realizează numai în afara
lui: peste tot el face branşamente, legături, plasează circuite în uzine, în
administraţie, în politică, în economie, peste tot, cu excepţia forului său
interior. Acolo, nu mai ştie să branşeze nimic, de aceea se simte incomplet.
Cea mai mare realizare la care
fiinţa umană poate să aspire este de a uni eu-l inferior cu Eu-l superior,
coada cu capul. Evident, coada posedă câteva calităţi, ea are cel puţin forţa
de a se mişca. Dar capul posedă multe altele în plus: ochii, urechile, gura,
creierul. Deci, dacă vom putea să ne unim cu Eu-l nostru superior care are
facultăţi atât de dezvoltate, vom cunoaşte tot ceea ce el cunoaşte, vom vedea
tot ceea ce el vede şi vom auzi tot ceea ce el aude, şi vom fi perfecţi. Dar
atât timp cât suntem separaţi, cât timp suntem doar o coadă care se mişcă, suntem
privaţi de aceste bogăţii.
Trebuie să unim coada cu capul…
Trebuie să “alăturăm cele două capete”. De secole, Iniţiaţii au lansat această
formulă în lume, dar oamenii i-au pierdut sensul; ei o folosesc numai pentru
partea materială, şi, la sfârşitul lunii, când banii încep să lipsească, ei
spun: “Nu reuşesc să alătur cele două capete”. În realitate aceste două capete
sunt coada şi capul şarpelui. A alătura cele două capete înseamnă a ajunge să
dezvoltăm succesiv toate ceakrele, de la ceakra Mulhadhara de jos până la
ceakra Sahasrara de sus, pentru a face unitatea. Cât timp nu vom reuşi să
alăturăm cele două capete, vom fi în mizerie şi în privaţiuni. Ei da, e
adevărat şi în planul spiritual ca şi în planul fizic.
Toate puterile creaţiei se găsesc
în căsătorie. Aţi văzut vreun bărbat sau o femeie care au adus singuri un copil
pe lume? Nu, pentru aceasta trebuie să fie doi. De aceea toţi care nu se
căsătoresc cu Cerul nu vor putea niciodată deveni creatori, ei vor rămâne
celibatari. Trebuie să ne căsătorim, dar cu Cerul pentru a avea mulţi copii. Se
spune în Geneză: “Creşteţi şi vă înmulţiţi!” Dar oamenii nu au înţeles această
prescripţie decât în plan fizic. Fiecare comandament are cel puţin trei
interpretări, dar oamenii se mulţumesc să înţeleagă lucrurile în plan fizic, şi
aici este greşeala: de a nu vrea să meargă mai departe. Trebuie să creştem şi să ne multiplicăm, da, dar în lumea gândurilor şi
sentimentelor, pentru a popula zi şi noapte pământul cu mici creaturi luminoase
şi înnaripate care vor merge să influenţeze lumea întreagă pentru realizarea
Împărăţiei lui Dumnezeu…
Trebuie să ne gândim la
căsătorie, dar în înalt. Iată noua înţelegere, noua filozofie.
Dacă dimineaţa mergem să vedem
răsăritul soarelui, este pentru că soarele e un centru, centrul sistemului
nostru solar, şi privindu-l, noi ne îndreptăm spre propriul nostru centru. Eu-l
nostru, adevăratul Eu, nu locuieşte aici; el e foarte departe în afara corpului
nostru, el locuieşte în soare. Dar el are legături cu micul eu iluzoriu, aici,
pe pământ, şi de fiecare dată când reuşim să stabilim conştient comunicaţia
între cele două eu-ri, micul eu e atras în soare, şi acolo trăieşte în bucurie,
în lumină. De aceea, amintiţi-vă, v-am dat anumite exerciţii de făcut la
răsăritul soarelui. Vă imaginaţi, de exemplu, că sunteţi în soare şi că de
acolo sus vă vedeţi aici pe pământ şi vă zâmbiţi, vă spuneţi: “Deci, bătrâne,
eşti acolo, dacă ai şti ce bine e aici!” Astfel, o legătură se formează între
eu-l vostru inferior şi Eu-l superior, restabiliţi legătura cu voi înşivă, vă
regăsiţi. Dacă faceţi acest exerciţiu ani de zile, veţi ajunge să căpătaţi
calităţile Eu-lui vostru superior. Şi cum Eu-l vostru superior este nemuritor,
el cunoaşte întraga istorie a lumii şi v-o poate comunica. Cum el este liber,
vă va da puterile sale. Cum el e plonjat într-un ocean de fericire, vă va da o
fericire indescriptibilă.
Când bărbaţii şi femeile se
unesc, ei simt o bucurie imensă, dar nu ştiu ce semnifică această bucurie. Ori,
tocmai, această bucurie e manifestarea adevărului acestei metode: “a uni cele
două capete”! Când omul a ajuns să unească cele două capete el a reuşit să se
regăsească şi este în plenitudine. E aceeaşi bucurie, aceeaşi dilatare care îl
învăluie, dar de o natură mult mai subtilă. Acestea sunt extazele de care
vorbesc toţi sfinţii, yoghinii şi Iniţiaţii care au reuşit să se regăsească.
Deci, iată, în câteva cuvinte,
v-am prezentat taina căsătoriei. Trebuie să vă căsătoriţi, dar nu numai cu
creaturi exterioare vouă, pentru că în exterior vă pierde energiile. Trebuie să
vă căsătoriţi cu voi înşivă, pentru ca toate energiile voastre să se
multiplice.
Sursa:
OMRAAM
MIKHAEL AIVANHOV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu