vineri, 29 mai 2015

CRONICA AKASHA






     Cronica Akasha este istoria tuturor creaturilor care au trăit vreodată în acest viaţă ca şi în altele.
     Materia este indestructibilă, la fel şi undele electrice. Ştiinţa a făcut descoperirea că, dacă un fir conductor de aramă este supus la o temperatură suficient de redusă, curentul rămîne invariabil fără o sursă externă de energie.
     Să presupunem că un ciclu de existenţă umană este de 72000 ani, timp în care entitatea revine la întrupare, sub diverse forme, de nenumărate ori. Aceşti 72000 ani reprezintă durata şcolarizării noastre.
     Cu ajutorul instrumentelor optice foarte sofisticate noi putem vedea lumina unor aştri care de fapt au murit. Să presupunem că am putea voiaja mai repede decât gândul, spre o planetă care primeşte lumina pe care a emis-o Pământul acum 3000 de ani. Cu un telescop foarte puternic am putea vedea ceea ce s-a petrecut pe Pământ acum 3000 de ani, şi tot aşa la diverse perioade de timp.
     Din timpuri imemoriale omul visează să voiajeze în timp. Când ne părăsim trupul pentru a voiaja în astral, voiajul în timp este foarte simplu, ca o plimbare de seară.
     Memoria Akasha este deci, doar o formă de vibraţie care nu poate fi explicată cu termenii tereştri. L-am putea asimila cu o undă radio.  Fiecare corp emite un program radio diferit, la ore diferite. Toate acestea sunt stocate în Memoria Akasha. Tot ceea ce s-a petrecut   pe Pământ, există stocat aici,sub formă de vibraţii.
     Cronica Akasha conţine tot ce s-a petrecut în lume. Alte lumi au şi ele cronicele lor proprii. Cu ajutorul Cronicii Akashe putem urmări atât evenimentele istorice în desfăşurarea lor dar ne putem urmări şi propria noastră evoluţie de-a lungul întregii existenţe terestre.
     Desigur, e nevoie de un lung antrenament şi multă credinţă pentru a avea acces la Memoria Akasha.
     Credinţa, despre care vorbeam, poate fi cultivată. Pentru a ne păstra credinţa e nevoie să o repetăm pentru ca ea să se imprime în subconştient. Subconştientul reprezintă 90% din identitatea noastră. Subconştientul este ca un bătrân cam surd, care nu răspunde la prima chemare şi nici nu doreşte să se deranjeze la chemările ulterioare. Trebuie insistat pentru a-l putea accesa automat. Credinţa este un lucru atavic. Suntem adepţii unei religii fiindcă ne-am născut în cadrul acelei religii. Este posibil să avem de fapt convingeri diferite de cele pe care ni le conferă apartenenţa la o anumită religie.
     În Occident, credincioşii merg la biserică, la capelă, la sinagogă, la templu, se roagă şi îşi impregnează subconştientul de ideea credinţei. În Orient există mantre, anumite texte, care sunt repetate  cu o anumită frecvenţă. Mantrele au fost compuse de aşa manieră încât, chiar dacă cei ce le repetă nu le înţeleg, prin repetare dorinţa respectivă este indusă în subconştient. Curând mantra devine parte integrantă a subconştientului şi credinţa devine automatism. Repetând, de pildă, că vrem să devenim telepaţi, cu timpul chiar vom reuşi. Toţi marii inventatori au reuşit fiindcă au avut credinţă şi încredere în ei. Îndoiala este negativul credinţei, deci trebuie negată. Venim pe Pământ ca la o şcoală. Trebuie să ne amintim permanent că încercările prin care trecem sunt indispensabile pentru purificare şi pentru ştergerea păcatelor. Cea mai bună cale de învăţare este suferinţa, nefericirea. Lumea noastră este impură şi urâtă şi marilor entităţi, superioare, le este foarte neplăcut să coboare în această lume pentru a o supraveghea. Mulţi dintre marii clarvăzători, telepaţi, suferă de afecţiuni fizice pentru că durerea amplifică numărul de vibraţii şi posibilităţile de clarvedere şi telepatia. Uneori boala este indusă deliberat tocmai pentru a creşte frecvenţa vibraţiilor. Trebuie să ne reamintim să păstrăm calea de mijloc în toate!”

     Sursa: T. LOBSANG RAMPA

luni, 25 mai 2015

SUFERINŢA ESTE PÂRGHIA EVOLUŢIEI



„Se apropie comemorarea patimilor, morţii şi eliberării Duhului din trupul Fiinţei divine, care în ultima Sa coborâre pe Pământ a purtat numele de Isus. Aniversarea învierii Domnului solar este veche de când lumea, pentru că ea pecetluieşte o nouă etapă în mersul prefacerilor continue ale planetei Pământ. Ea marchează un pas mai departe în mersul evoluţiei acestui glob.
Coborârea Fiului divin în trup, pătimirea şi moartea Sa sublimă să fie icoană tuturor oamenilor, că viaţa trupească este închinată suferinţei.
Suferinţa nu este totdeauna o pedeapsă, după cum afirmă unii oameni, ci este o pârghie prin intermediul căreia spiritul închis în această formă este făcut mai atent, este silit să înveţe. Pământul e o şcoală unde duhul se iluminează la focul durerilor repetate, urmate de rare bucurii şi mângâieri, etape scurte de odihnă, elixir de forţe noi, pentru zilele întunecate, pline de lacrimi, ce vor urma.
Cei ce nu cunosc organizarea lumilor şi a regulilor ce dăinuie în ele, din veşnicie, îşi zic:
„Pentru ce ne-a dat Tatăl creator un trup în care trebuie să suferim? Pentru ce ne-a hărăzit suferinţa ca instrument de ridicare a spiritului? Cum de nu are El milă de copiii Săi?” întrebări de felul acesta le pun şi duhurile din lumea noastră spaţială.
Când grupul nostru a sosit pe satelitul Pământului, printre primele informaţii cerute îngerilor acestui glob au fost: „Cu ce fel de instrumente vom învăţa aici? Cum ne va fi trupul, temniţa duhului supus la torturi? Vine vreodată pe acest corp ceresc Stăpânul acestei împărăţii cereşti, al acestui sistem solar? Cât va dura aici şcoala noastră?” Şi multe alte întrebări iscoditoare.
Într-o altă prelegere am spus că după o şedere de 26.000.de ani pe Pământ, grupul nostru se va retrage pe Lună, unde ne vom petrece vacanţa planetară. Când totul va fi pregătit, grupul nostru îşi va lua zborul spre o altă planetă, poposind în prealabil pe satelitul ei. Dar dacă acea planetă nu are satelit? Pe asemenea corpuri cereşti nu ne oprim, pentru că viaţa pe planetele lipsite de sateliţi este inferioară vieţii actuale. Duhurile nu mai pot coborî panta evoluţiei. Ele se străduiesc să urce mereu, iar nu să coboare. Pe o asemenea planetă inferioară trimitem din nevoiaşii grupului nostru, cât timp vom sta noi pe Lună, ca să-şi facă şi ei, repede, două-trei întrupări penibile, pentru fortificarea voinţei lor încă slabă.
Voinţa este resortul care împinge spiritul să vadă, să analizeze, să judece, să înveţe din ce în ce mai mult. Nicăieri şi nimeni nu este supus, contra voinţei sale la noi întrupări, la grele vieţi trupeşti, pline de tentaţii şi primejdii. Aşadar nu vom trimite cu sila pe anumiţi fraţi de-ai noştri în aceste planete fără sateliţi, unde viaţa este mai grea decât pe Pământ, ci numai după voinţa lor ,înţelegând şi ei folosul suferinţei pentru întărirea lor spirituală. Cât vor sta acolo noi îi aşteptăm pe Lună. La întoarcere voinţa lor va fi tonificată şi înţelegerea mai clară.
Din cele expuse, reiese că spiritul însuşi, recunoscându-şi slăbiciunea, mai ales a voinţei, se supune reîntrupărilor pline de dureri, în scopul corectării.
La fel se întâmplă şi în lumea voastră. Un om cu un organ afectat de o tumoare, ştiind că numai supunându-se unei operaţii chirurgicale se va face bine, porneşte cu toată voinţa la medicul chirurg.In lumea cerească totul e armonie. Totul se face prin convingere şi ajutor reciproc. Nicăieri nu se întrebuinţează forţa oarbă, pentru că întrebuinţarea silei în locul raţiunii şi convingerii produce revoltă, iar superiorul care ar întrebuinţa-o ar încălca Legea fundamentală a creaţiei: Iubirea. Având drept model Legea iubirii, nu putem întrebuinţa decât argumentul, ideea. Noi propagăm mereu prin idei, prin argumente, aserţiunea că progresul nu este posibil fără durere. Dar cum argumentul, fără dovezi, are o valoare relativă, noi, cei mai ridicaţi ai grupului nostru, coborâm împreună cu îngerii noştri solari în întunericul trupului, pentru a da pildă celor mai mici, că trebuie să sufere, că suferinţa este o necesitate absolută. În faţa acestor exemple, ei înţeleg rostul întrupării: învăţarea prin intermediul durerii pricinuită de trup.
Fără aceste sublime exemple, duhurile ar accepta greu chinurile vieţii trupeşti. De multe ori s-a întâmplat ca un duh mai tânăr al grupului nostru să ne întrebe: „Lumină, eu văd că duh fiind, am destule suferinţe sufleteşti de îndurat; oare acestea nu sunt suficiente ca să progresez? Ne vorbiţi că Legea Tatălui cere ca prin suferinţă să ne ridicăm în putere şi strălucire. Dar de unde ştiţi dumneavoastră de această lege, de acest ordin? Cine vi l-a spus?”
Suntem nevoiţi ca pe micul şi neştiutorul nostru duh să-l facem să înţeleagă că totul pleacă de la Tatăl, că această Lege ne-au prezentat-o îngerii noştri, conducătorii existenţei pe acest glob, că însuşi Stăpânul acestei vaste împărăţii coboară din Tronul Său solar pe Pământ şi ne vorbeşte ca duh şi ne demonstrează ca om trupesc, această Lege a Tatălui creator. Îi spunem micului duh că Fiul iubit al Tatălui central, ce sade pe Tronul spiritual din centrul sferei operei Sale, se face om trupesc din când în când, coboară pe această planetă şi ne spune: „Aşa cum am văzut Eu pe Tatăl că face, aşa fac şi Eu. Ceea ce Tatăl Meu M-a învăţat, aceea vă învăţ şi Eu pe voi”. Cât timp a stat în atmosfera fluidică a globului nostru, multe taine şi multe învăţăminte ne-au rămas de la El.
Dar duhul începător al şcolii Pământ ne întreabă din nou: „Când noi, suferim în Cer şi ca om trupesc pe pământ, pe îngeri nu-i doare, nu-i cuprinde mila de noi?”
Pentru a nu rămâne sărmanul nostru frate fără răspuns, îi spunem: „Da, ei ştiu tot, suferă nespus pentru suferinţa omenirii, dar nu pot să o înlăture, aceasta fiind Legea Tatălui. Cel mult, din când în când, o mai uşurează, ori mai amână o parte din ea, pentru o nouă întrupare”.
Îngerii ne spun şi nouă, când avem ocazia să asistăm la conferinţele lor: „De câte ori n-am schimbat planurile noastre, văzând puterile voastre de răbdare la capătul lor! Tot progresul săvârşit pe Pământ se datoreşte sforţărilor noastre. Noi vă dăm norme noi, cerute de evoluţia voastră socială, religioasă şi ştiinţifică. Noi am venit din Soare pe acest glob, chiar din momentul dezlipirii nebuloasei planetei voastre din marea nebuloasă solară. Noi suntem A (alfa) duhurilor, pentru că am venit cei dintâi pe Pământ, şi suntem Ω (omega), căci vom părăsi ultimii acest glob, după ce toată viaţa va pieri de pe suprafaţa sa şi din Cerul său.”
În lumea noastră avem situaţii asemănătoare cu cele din lumea voastră. Câte unul din grupul nostru îşi permite întrebarea: „Mărime, frate-lumină, nu vi s-a urât de atâta şedere lungă de miliarde de ani pe Pământ?” Interpelatul nostru înger îi răspunde cu bunătate: „Nu, nu ni s-a urât, pentru că suntem mereu în lucru, în forme noi de activitate. Mereu se schimbă felul activităţii noastre şi, în plus, profunzimea cu care ne concentrăm şi dăruim în acţiunile noastre ne absoarbe atât de mult, încât nici nu ne dăm seama când au trecut o mie de ani.”
Pentru a ne da o probă de adâncimea cunoştinţelor lor, îngerii ne fac următoarea expunere:
„Iată un număr compus dintr-un şir kilometric de mii de miliarde de unităţi. Acest număr, înmulţit prin el însuşi, ne dă numărul cutare; dacă la acest produs adăugăm de şapte ori atâta, obţinem numărul cutare, care împărţit la X, dă catul numărului Y. Acum controlaţi şi voi exactitatea calculului meu, iar dacă veţi găsi o greşeală, mă angajez să vă conduc într-o călătorie prin câteva planete, căci voi obţine autorizaţia de la Stăpânul suprem.” Atunci tăbărâm cu toţii, calculăm şi iar calculăm, şi după un timp destul de lung constatăm că îngerul nu a greşit deloc. Calculul său de câteva secunde, nouă ne-a solicitat zeci de minute. Acesta e un mic exemplu din care deducem profunzimea cunoştinţelor cetelor îngereşti. Calculul său fiind perfect, călătoria noastră n-a avut loc, iar îndrăzneţul care îl întrebase se prosternă în faţa vastei ştiinţe a îngerului: „Cu adevărat mare eşti în cetele Tatălui ceresc! Dar cum ai ajuns să ştii atât de mult?”„Prin evoluţie, fiule - zise îngerul — din treaptă în treaptă şi prin necurmate suferinţe. Din om neştiutor ca tine, după milioane de veacuri am ajuns unde sunt. Noi suntem servitorii umili ai Tatălui ceresc, şi împlinim ordinele Sale, transmise rând pe rând. Ordinele plutesc prin spaţiu, aduse de curentul cosmic; noi le captăm, le citim şi apoi căutăm să le aplicăm planetei Pământ, spre evoluţia ei. Aceste ordine nu le puteţi percepe deloc şi chiar dacă le-aţi auzi, nu le-aţi înţelege fondul. Chiar acum ele trec pe lângă tine, fără să le vezi. Universul este străbătut mereu de ideile Centrului, dar ele nu pot fi recepţionate de orice spirit. Din o mie de idei venite de la Tatăl ceresc, destinate acestei planete şi al căror conţinut îl cunoaştem, voi spirite umane înţelegeţi doar una.
După cum nu ştiţi de aceste idei venite de la Centru, nu ştiţi nici ce are Tatăl în cosmosul creat şi în Sfera divină. Acestea ne preocupă pe noi, îngerii, şi nu ne lasă să ne plictisim. Misiunile de una sau două mii de ani, făcute de unii dintre noi, acolo unde necesităţile evoluţiei noastre o cer, nu contează faţă de miliardele de ani cât stăm în jurul acestei planete.
Ţie, care mi-ai pus întrebarea, îţi pot spune vârsta, căci nu eşti spirit tânăr, ci ai o mare vechime. Tot aşa cum oamenii trupeşti pot afla vârsta unui copac secular după cercurile trunchiului său, privindu-te, pot deduce - după felul culorilor şi numărul vibraţiilor perispiritului tău - vârsta ta, de când Tatăl nostru te-a creat. Nu te mira de capacităţile noastre, căci, silindu-te le vei poseda şi tu.”
 

fragment din cartea „ Din Tainele Vieţii şi aleUniversului”- Scarlat Demetrescu

joi, 21 mai 2015

DUHUL ESTE FORMAT DIN TREI PARTICULE



"Pământul este o masă de duhuri, asemenea miliardelor de planete, sori, stele şi comete, din
întreaga sferă a creaţiilor. Aerul, apa şi mineralul sunt aglomerări infinite de candidaţi de duhuri.
Totul în univers este făcut din duhuri.
Acum să vedem cum a luat naştere un duh. În esenţa sa, orice duh se compune din trei părţi,
din trei particule vii, ce formează un tot. Ele au fost alcătuite sau asociate de Creator din particule
vii, absorbite din cosmos. Creatorul primeşte continuu aceste particule ce au evoluat miliarde de
ani, şi din ele creează mereu duhuri. Ele îi sosesc din sfera cosmică unde şi-au făcut şcoala,
evoluţia.
Se pune întrebarea: Cum au luat naştere odată şi odată aceste particule materiale infinit de
mici, şi totuşi vii?
Toate marile lumini angelice răspund: Particulele vii au provenit din Infinitul ce înconjoară
sfera cu creaţii sau cosmosul, dar Cine le-a făcut, e un mister.
Să insistăm puţin asupra acestei taine a tainelor.
Toate stelele şi planetele din cele patru universuri, văzute şi nevăzute, şi toate felurile de
eteruri formează, împreună cu Sfera divină sau Laboratorul lumilor, o sferă uriaşă, denumită
cosmos. Această sferă, cosmosul, pluteşte ca un balon în Infinit sau Haos. Acest Infinit nu este gol,
ci, la rândul său, e plin de o pulbere neînchipuit de densă, formată din particule infinit de mici.
Sfera-cosmos este inimaginabil de mare, dar faţă de Infinit, e cât un atom faţă de universul
nostru, şi poate comparaţia e insuficientă. Prin urmare, de o parte se află Infinitul, şi de alta Finitul,
alcătuit odată din materia Infinitului. Însăşi prima Divinitate creatoare a luat naştere din una din
aceste particule ale Infinitului.
Nu vă tulburaţi la citirea acestei afirmaţii, ci puneţi răbdare şi citiţi mai departe. Particulele
din Infinit sunt vii, pentru că se mişcă, sunt inteligente şi gândesc în interiorul lor. Dar vibraţia lor e dezordonată, neputându-şi exterioriza gândirea, pentru a produce un lucru oarecare. Din această
cauză, particulele vii din Infinit nu au o ţintă, un scop, nu urmăresc un drum, pentru a progresa. Ele
par a fi veşnic staţionare, rămânând în aceeaşi stare în vecii vecilor.
Întrevăd în mintea cititorului gândul că expunerea mea este o speculaţie filosofică. Nu, frate,
noi nu filosofăm, noi experimentăm cu aceste particule vii, cu această materie vie, şi scoatem din ea
învăţăminte. Ca atare, noi facem experienţe, parcurgem şcoala vieţii sau a naturii. Vouă, neavând
posibilitatea să prindeţi eterul şi să experimentaţi cu el, nu vă rămâne decât să credeţi în cele spuse
de noi. Nouă nu ne este permisă recomandarea din religiile voastre: „Crede şi nu cerceta”. Ori de
câte ori avem posibilitate, noi trebuie să cercetăm. Dacă am putea, am cerceta însăşi Fiinţa creatoare
şi conducătoare a cosmosului. Dar ştim că această Fiinţă supremă, adorată de toţi, pentru că ne-a
chemat la viaţă şi conştiinţă, este formată din aceleaşi esenţe de particule vii, haotice ca şi noi.
Neputându-ne duce până la Sfera centrală a Laboratorului - ca să vedem din ce fel de materie
e constituit Creatorul - şi pe de altă parte neputându-ne duce până în adâncul Infinitului - ca să
analizăm însăşi particula vie, aşa cum este în starea ei primordială - ne mulţumim să studiem toată
gama de materii concentrate şi eteruri de tot felul, ce formează planetele, sorii, fiinţele şi duhurile.
Din analizele mereu repetate de mine şi de miliardele de duhuri, analize duse până la ultima
expresie, am constatat, în mod constant, că ne întâlnim mereu cu aceeaşi particulă vie, cu acelaşi
element-numărul-unu, care umple din eternitate Infinitul. De aici concluzia: Viaţa este pretutindeni,
Pământul este viu, Soarele este o unitate compusă din elemente vii, universul formează o unitate
vie, întregul cosmos este format din Tatăl cu copiii Săi, de toate vârstele.
Greu, foarte greu cuprinde mintea omului ideea că o particulă infinit de mică este dotată cu
anumite însuşiri şi cu viaţă. Din acest motiv asemenea taine nu pot fi comunicate oricui, deoarece
omul nu a” fost pregătit prin nici o idee asemănătoare, pentru a înţelege asemenea adevăruri.
Parcă văd în mintea voastră întrebarea: „Cum e cu putinţă ca o infimă particulă materială să
aibă inteligenţă?”
Ca întrupaţi, aveţi dreptate, pentru că nu cunoaşteţi nimic dincolo de materia vizibilă. Dar
marile Lumini ale Cerurilor afirmă cu desăvârşită hotărâre şi certitudine că particulele vii ce umplu
Infinitul sunt vietăţi cu facultăţi în stare latentă, inteligente şi gânditoare, că viaţa e pretutindeni;
corp lipsit de viaţă nu există nicăieri în lume, nici în Infinit nici în Finit sau cosmos.
Din această materie-unu, prin concentrări multiple, se vor constitui, în eternitate, particule mai
mari, numite duhuri, care vor gândi ordonat şi vor produce efecte, manifestând o energie cinetică.
Voi înotaţi într-un noian de mistere. Cu timpul veţi evolua, ştiinţa noastră va pătrunde tot mai mult
în ştiinţa terestră şi veţi ajunge să vă minunaţi de fenomenele de la noi. Voi sunteţi instrumentele
noastre, pentru că prin voi, prin trupul vostru ce se compune şi descompune, noi urmărim procesul
materiei-unu în lumea voastră terestră.
Am spus că viaţa este pretutindeni şi moarte nu există. Iată un exemplu din care se va vedea
că aparenţa înşeală întotdeauna. Aerul, când este liniştit, nu se vede şi nu se simte. Din această
cauză s-ar putea spune că aerul e o materie moartă. Omul simplu nici nu are o noţiune despre
existenţa lui. Numai când aerul va trece din starea statică în stare dinamică, producând ceea ce se
numeşte vânt, va impresiona simţul ,tactil al omului, iar acesta va spune că aerul e viu pentru că se
mişcă şi produce efecte. Aerul mort a dat naştere vântului viu. Cu alte cuvinte, o dată cu gradul de
dezvoltare al inteligenţei omeneşti, se schimbă şi părerile sale asupra tot ce există în jurul său.
În concluzie, materia din jurul nostru e$te un agregat de particule vii, de inteligenţe
producătoare de idei sau gânduri, şi care determină efecte.
Particula din Infinit are prin ea însăşi o energie potenţială, care - trecând în lumile create
devine o energie dinamică, devine cauza a diferite efecte. Din aceste particule-unu, Tatăl creator
formează mereu unităţi treimice, care încep să vibreze din ce în ce mai accentuat, mai rapid, pe
măsură ce ele progresează. Prin concentrări multiple, aceste particule treimizate vor da naştere la
toate corpurile din natură.
Infinitul este cariera sau comoara din care Divinitatea ia mereu materie primă, pentru a crea
duhuri, atomi, molecule, planete, stele, universuri.Învârtindu-se în junii axei sale, ca şi Pământul, sfera-cosmos produce o absorbţie, asemănătoare unui dinam. Din această cauză, particulele din Infinit sunt atrase în interiorul sferei cosmice. Cum universurile se învârtesc în jurul axei lor, fiecare univers absoarbe, la rândul său, particule haotice din câmpul cosmosului. În fine, Sfera divină sau Laboratorul, având şi ea o mişcare de rotaţie, cu o viteză enormă, absoarbe particulele haotice din interiorul universurilor.
Şederea particulelor haotice prin aceste patru sfere - Infinit, cosmos, universuri şi Laborator -
durează o infinitate de miliarde de ani, ele progresând din treaptă în treaptă. După terminarea unei
game infinite de forme de viaţă, particulele haotice ajung - în fine - în pragul de a se face din ele un
duh. Astfel, particulele haotice au trecut din Infinit în cosmos, din cosmos în univers, şi din univers
în Sfera divină.
De acurn particula vie începe o nouă carieră. Ea va deveni o unitate conştientă şi doritoare de
perfecţiune. În acest scop, particula ajunsă cu evoluţia până în pragul devenirii de spirit sau duh,
este absorbită de Sfera-Mamar, de unde este atrasă de Pectoral şi apoi de Sfera centrală a
Laboratorului, adică de Tatăl. Tatăl adună trei particule din această pulbere vie, evoluată în miliarde
de ani, şi prin puterea Sa le alipeşte una de alta, formând un tot, numit spirit sau duh.
Ca să cunoaştem ce este în jurul nostru, trebuie mai întâi să ne cunoaştem pe noi înşine.
Această unitate treimică, făcută de Tatăl meu ceresc, este esenţa din care sunt format eu, duh. Ce
putere, ce gândire, ce înţelepciune are Tatăl ca din trei unităţi, particule vii, să facă o unitate tot
infinit de mică, dar perfectă, mai înţeleaptă şi mai puternică decât fiecare din ele, putând acum lucra
asupra materiilor din jurul ei, ba chiar şi asupra semenilor ei. Divinitatea a luat o unitate din Infinit
şi a combinat-o cu o altă unitate din Fiinţa Sa, provenită cândva tot din Infinit, şi la aceste două a
adăugat încă o unitate, a treia, absorbită din Mamar, formând din toate trei o unitate treimică,
numită duh.
La unul, particulă-energie din Infinit, s-au adăugat două particule, tot din Infinit, dar
prelucrate de divinul Creator. La unul, energie haotică neutră, Tatăl a adăugat pe unul - particulă
activă provenită din Sfera-Tatar şi pe unul - particulă pasivă provenită din Sfera-Mamar. Unul din
Infinit a dat naştere unui Unu finit, unei fiinţe vii, care s-a unit cu unul activ de la Tatăl şi cu unul
pasiv de la Mamă, formând un tot, o unitate, ceva mai mare şi de o inteligenţă perfectă.
Pe când inteligenţa neutră a haosului producea la locul ei de origine, în Infinit, o mişcare
lipsită de ţel, ajunsă în câmpul cosmosului, într-un nou mediu, ea vibrează ordonat, ritmic, cu unde
egale, în timp egal. Graţie acestor particule-unu — simple, microscopice şi independente unele de
altele, ce vor evolua şi deveni puzderie - întreg cosmosul vibrează uniform. Cu forţa produsă de
această infinită totalitate de vibraţii, Creatorul a creat, creează şi va crea în vecii vecilor totul în
lume. Duhul trăieşte într-o apă vie, ce umple universurile.
Particulele din Infinit având o gândire  interioară şi o mişcare dezordonată, activitatea lor nu
se putea traduce prin nimic în exteriorul lor. În schimb gândirea unului treimizat, adică a duhului,
este o gândire ordonată, producând efecte voite. Noi, duhurile, putem produce orice acţiune, bazaţi
pe inteligenţa, voinţa şi puterea noastră, numită energie cinetică.
Noi suntem mereu sub puterea infinită a Tatălui nostru, iar materia-unu, sub toate stările ei,
este sub puterea inteligenţei şi voinţei noastre. Pentru a progresa, Tatăl ne provoacă la muncă, prin
fluidele Sale electrice şi magnetice, iar noi punem în mişcare ordonată inteligenţaparticulelor-unu,
venite din Infinit. Totul se înlănţuie, toate acţionează pe scară descendentă, unele asupra celorlalte,
cele superioare asupra celor inferioare.
Spiritele de curând născute abia se mişcă, deoarece n-au cunoaştere, n-au siguranţă, deci
vrând-nevrând au tendinţe de oprire, de ezitare, de pasivitate. Cu cât un duh este mai bătrân, cu atât
este mai luminat, mai ştiutor, mai sigur, mai tare pe voinţa sa şi mai activ.
Spiritele tinere, pasive, sunt atrase de materie şi în special de materia solidă. După evoluţii
milenare, duhul tânăr trăind, suferind, studiind materia de toate treptele - de la solid până la eterul
cel mai diafan - învaţă, se spiritualizează, şi nu-l mai atrage materia inferioară.
Particula sosită din Infinit a fost atrasă mai întâi în cosmos, de aici în univers, până la
globurile solide. După ce a devenit din unu trei şi din trei nouă - adică s-a asociat în unităţi din ce în ce mai mari, pentru a forma gama nesfârşitelor materii eterice - a dat naştere duhurilor, unităţi
treimice.
Puteţi să vă faceţi o idee câte unităţi treimizate se află în piatra unui diamant ce împodobeşte
un inel? Nu! Sunt miliarde!
Toate unităţile din univers au provenit din unul - sosit din Infinit - pe cale de concentrări şi
apoi prelucrate în unităţi organizate.
Cei de jos, de sub noi, instrumentele noastre, coordonează activitatea noastră cu a lor şi noi
urmărim, în veşnicie, procesul compunerii şi descompunerii materiei-unu, nemuritoare şi în veşnică
prefacere. În Centrul divin se petrec toate desfacerile şi asocierile, în vederea noilor creaţii, tot mai
perfecţionate. Minunile petrecute acolo nu pot fi cuprinse de noi, darmite de mintea voastră, bieţi
întrupaţi. Unul, particula din Infinit, se combină într-un anumit mod cu celelalte două - pentru a
forma un duh mineral, şi într-un alt mod - pentru a forma un duh vegetal, animal, uman, angelic etc.
Tot unu-treimic e în toate cazurile, dar asocierea celor trei particule este făcută în diferite moduri.
La exterior nu există nici o deosebire între un duh de piatră sau de înger, ceea ce le deosebeşte este
numai orânduirea lor interioară.
Organizatorii centrali - Tatarul şi Mamarul, cele două colectivităţi de mari Duhuri - aşează în
interiorul duhului cele trei particule, într-un anumit mod, după intenţia de a forma un duh oarecare,
trimis să activeze într-un anumit mediu al sferei create. De aici marea gamă de duhuri minerale,
vegetale, animale, umane, angelice, Fii de Dumnezeu etc.
Duhul inferior este dominat de lene intelectuală, dar această lene de gândire îi dă în schimb
posibilitatea unor mari activităţi materiale. Pasivitatea intelectuală canalizează energia virtuală a
treimicei forţe spre materie. Cu cât duhul este mai bătrân, mai evoluat, activitatea sa intelectuală
este mai intensă, îl atrage spre spiritualitate şi îl îndepărtează de materie. Duhul inferior va fi fericit
simţind efectele materiei, iar duhul superior caută să domine materia. Duhul inferior mai întâi pune
în mişcare energia sa asupra materiei înconjurătoare şi pe urmă vede ce efecte s-au născut, iar duhul
superior ştie că stârnind o anumită cauză, va obţine efectul corespunzător. Punând în joc mai întâi
ştiinţa, şi pe urmă energia sa, duhul superior comandă materiei, de la cea fină până la cea mai dură.
Duhul inferior este robul materiei, duhul superior creează anumite forme de materii. Omul inferior
reuşeşte la întâmplare să finalizeze o lucrare. Omul superior reuşeşte prin cunoaşterea cauzelor care
duc la reuşită.
De aici concluzia că există două feluri de oameni: 1. pasivi; 2. activi.
Pasivul, duh întrupat, puţin evoluat, îl cunoşti pentru că îl atrag plăcerile produse de materie.
Activului, duh evoluat întrupat, dacă Divinitatea îi oferă în calea vieţii materie din belşug, el o
pune şi la dispoziţia semenilor săi; el trăieşte şi pentru alţii.
Omul inferior poate face avere, pentru că îi place, o iubeşte din toate puterile sufletului său,
dar în această acumulare de avere este ajutat de duhurile inferioare. Dacă în destinul omului
superior e prevăzut să aibă avere, pentru a putea realiza opere sociale, această avere i-o punem la
dispoziţie noi, duhurile superioare.
Pasivii din lumea voastră, sunt pasivi şi în lumea noastră, oricât de inteligenţi ar fi, căci
inteligenţa nu înseamnă neapărat şi un grad înalt de evoluţie. Se poate ca un salahor, un hoţ, un
şarlatan să fie foarte inteligent, foarte iscusit; cu toate acestea, puterea de gândire, de concepţii
înalte, abstracte, îi este foarte redusă.
Duhurile superioare se întrupează des numai în cazuri de misiuni speciale; în general ele, fug
de viaţa din mijlocul materiei dure şi a amăgirilor ei. Duhul inferior e doritor să vină cât mai curând
la reîntrupare, ca să aibă parte din nou de case, bani, onoruri, plăceri, frământări politice. Omul
superior aleargă după hrană spirituală, cumpără o carte, participă la conferinţe, urmăreşte emisiuni
cu conţinut ezoteric, caută să afle, să înveţe mereu. El nu are nevoie să facă şcoală pe pielea lui, ci
culege învăţăminte din suferinţele celor nepricepuţi.
Pasivul învaţă suferind, activul învaţă cugetând şi studiind suferinţa pasivului."

fragment din cartea "Din Tainele Vieţii şi ale Universului"- Scarlat Dumitrescu